Vicepreședintele Senatului Petru Filip a anunțat, luni, că Biroul Permanent al acestei Camere a decis introducerea pe ordinea de zi a plenului a constituirii comisiei de anchetă privind referendumul de demitere a președintelui din 29 iulie, ponderea fiind aceea în care USL ar deține majoritatea.
„Toate grupurile au convenit ca, în cel mai scurt timp, probabil ca până la plenul de astăzi, să facă nominalizările, astăzi în cadrul Biroului Permanent s-a stabilit numai ponderea ca membri în comisia formată din cei 11 senatori, respectiv după algoritmul: 4 din partea PSD, 3 din partea PDL, 2 din partea PNL, unul din partea UNPR și unul din partea UDMR. Grupurile au fost de acord cu acest algoritm, urmează ca până la ședința de plen să-și facă nominalizările”, a declarat Filip.
El a precizat că obiectul comsiei de anchetă privește modul în care s-au desfășurat cercetările procurorilor în dosarul referendumului.
Un număr de 34 de senatori PSD și 12 senatori PNL au solicitat înființarea comisiei parlamentare de anchetă.
În nota de fundamentare a proiectului dezbătut în cadrul ședinței Biroului Permanent al Senatului de luni, se arată că există un număr îngrijorător de sesizări din partea cetățenilor referitoare la posibile abuzuri săvârșite de procurori ulterior desfășurării referendumului.
Potrivit semnatarilor documentului, într-o serie de localități, cetățenii susțin că au fost agresați de către procurori, scoși din biserică, puși să jure cu mâna pe Biblie.
„O astfel de conduită din partea autorităților statului este inadmisibilă și cu atât mai periculoasă cu cât pune la îndoială însuși statul de drept al României. Dacă aceste fapte reprobabile există și sunt veridice, ele nu pot rămâne fără urmări, deoarece precedentul unui comportament în afara legii al organelor statului ar destabiliza instituțiile acestuia și ar răsturna firescul ordinii de drept, în care cetățenii trebuie respectați și sunt liberi să-și exprime fără frică de constrângere voința și opiniile politice, indiferent de culoarea acestora”, se arată în nota transmisă conducerii Senatului.
Semnatarii documentului senatorii Ilie Sârbu (PSD) și Mario Oprea (PNL) menționează că această comisie nu are ca scop anchetarea procorurilor, ci își propune să verifice sesizările cetățenilor și autenticitatea lor și să ia în considerare posibilele fapte ilicite ale procurorilor.
Senatorii PNL și PSD au propus ca această comisie să fie formată din 11 membri, iar hotărârile comisiei să fie adoptate cu votul majorității membrilor acestuia.
Potrivit proiectului, comisia va putea solicita opinia unor specialiști din cadrul autorităților administrației publice centrale, iar Senatul va putea cere tuturor organelor de stat, instituțiilor și organizațiilor să pună la dispoziția comisiei orice informație și documente care sunt de natură să servească activitățile acesteia.
Inițiatorii mai propun ca raportul acestei comisii să fie depus la Biroul Permanent al Senatului până la data de 15 noiembrie 2012.